Ignorare anteturi

Exportul foilor de lucru Discoverer

Înapoi
Înapoi
Înainte
Înainte

În această secțiune se explică modul în care se exportă foile de lucru în diferite formate. Secțiunea cuprinde următoarele subiecte:

Cum se exportă foile de lucru Discoverer

Exportați datele dintr-o foaie de lucru Discoverer pentru a le putea utiliza într-o aplicație diferită. De exemplu, puteți crea o foaie de lucru Discoverer în format Microsoft Excel.

Pentru a exporta o foaie de lucru Discoverer:

  1. Afișați foaia de lucru pe care doriți să o exportați (pentru informații suplimentare, consultați "Cum se deschide o foaie de lucru Discoverer").

  2. Selectați legătura Export din zona Acțiuni pentru a afișa "pagina Selectare tip export".

  3. Selectați un tip de export din lista derulantă și faceți clic pe Export pentru a afișa "pagina Export pregătit".

  4. Faceți clic pe butonul "Faceți clic pentru vizualizare sau salvare" pentru a afișa fișierul exportat din aplicația asociată tipului de fișier respectiv.

    Discoverer afișează fișierul exportat în aplicația asociată tipului acestuia (de exemplu, într-un browser sau în Microsoft Excel).

  5. (opțional) Dacă doriți să salvați fișierul exportat, salvați fișierul în aplicația utilizată pentru tipul respectiv al fișierului de export (de ex., Microsoft Excel).

Ce implică utilizarea unor formate de export diferite?

După ce ați exportat o foaie de lucru într-un anumit format de fișier de export, pot exista diferențe la deschiderea fișierului exportat în aplicația asociată. Aceste diferențe sunt prezentate în subiectele următoare:

Ce operații execută Discoverer la exportul datelor din foi de lucru în format XLS?

Când exportați date dintr-o foaie de lucru relațională în format XLS, Discoverer:

  • setează tipul MIME al datelor din foaia de lucru la application/vnd.ms-excel

  • solicită ca numele fișierului să fie <nume_foaie_de_lucru>.xls

  • formatează datele din foaia de lucru pentru a putea fi citite în Microsoft Excel

Pe un calculator pe care este instalat Microsoft Excel, sistemul de operare asociază în mod obișnuit fișierul XLS cu Microsoft Excel.

Notă: Când exportați o foaie de lucru în format XLS, este recomandat să salvați fișierul XLS și să deschideți ulterior fișierul XLS salvat în Microsoft Excel.

Pentru informații suplimentare despre exportul datelor din foaia de lucru, consultați "pagina Selectare tip export".

Ce operații execută Discoverer la exportul datelor din foi de lucru în format CSV?

Când exportați datele din foaia de lucru în format de fișier CSV, Discoverer:

  • setează tipul MIME al datelor din foaia de lucru la application/csv

  • solicită ca numele fișierului să fie <nume_foaie_de_lucru>.csv

    Notă: Serverul Discoverer nu formatează datele din foaia de lucru pentru a putea fi citite de Microsoft Excel (deoarece fișierele CSV sunt deseori utilizate în alte scopuri, iar impunerea formatării specifice pentru Microsoft Excel se poate dovedi necorespunzătoare).

Pe un calculator pe care este instalat Microsoft Excel, nu este obligatoriu ca sistemul de operare să asocieze fișierul CSV cu Microsoft Excel:

Notă: Deși puteți deschide un fișier CSV utilizând Microsoft Excel, este recomandat să exportați foaia de lucru în format XLS și să deschideți apoi fișierul în Microsoft Excel.

Pentru informații suplimentare despre exportul datelor din foaia de lucru, consultați "pagina Selectare tip export".

Despre exportul foilor de lucru Discoverer în format de interogare Web pentru Microsoft Excel

Microsoft Excel Web Query este un format de date extern din Microsoft Excel care vă permite să includeți date relaționale dinamice dintr-un URL Internet sau Intranet (de ex., o foaie de lucru Discoverer) într-o foaie de lucru Microsoft Excel. De exemplu, puteți crea o foaie de lucru Microsoft Excel care conține un raport de vânzări Discoverer pentru un interval de date pe care îl specificați la deschiderea foii de lucru în Microsoft Excel. Foaia de lucru Microsoft Excel stochează interogarea utilizată pentru a obține datele Discoverer, astfel încât acestea să poată fi reîmprospătate automat.

Discoverer vă permite să exportați datele Discoverer în format Interogare Web pentru Microsoft Excel, selectând Interogare Web pentru Microsoft Excel 2000+ (*.iqy) din lista de tipuri de export. Utilizatorii finali pot accesa ulterior foile de lucru dinamice Discoverer în Microsoft Excel. Puteți exporta date în format Interogare Web pentru Microsoft Excel atât din Discoverer Plus, cât și din Discoverer Viewer.

Note

  • Formatul Interogare Web pentru Microsoft Excel 2000+ (*.iqy) nu este disponibil într-un mediu cu conectare unică SSO. Contactați managerul Discoverer sau administratorul Oracle pentru informații suplimentare.

  • Pentru a accesa rapoartele Discoverer exportate în format Interogare Web pentru Microsoft Excel, utilizatorii finali Microsoft Excel trebuie să aibă instalat Microsoft Excel 2000 (sau o versiune ulterioară) și Microsoft Internet Explorer 5.0 (sau o versiune ulterioară).

  • În formatul Interogare Web pentru Microsoft Excel puteți exporta numai date de tip numeric și text. Nu puteți exporta grafice Discoverer în formatul Interogare Web pentru Microsoft Excel.

  • După ce ați importat un raport Discoverer în Microsoft Excel, reîmprospătați foaia din Excel dacă doriți să afișați datele actualizate. Consultați documentația Microsoft Excel pentru informații suplimentare despre modul de reîmprospătare a datelor în Microsoft Excel.

Notă: Pentru informații suplimentare despre exportul datelor din foaia de lucru în format Microsoft Excel Web Query, consultați Ghidul utilizatorului Oracle Business Intelligence Discoverer Plus.

Cum se configurează un calculator client pentru deschiderea automată a fișierelor Excel exportate

Pentru a activa calculatorul dvs. client pentru a deschide automat fișierele Excel exportate, trebuie să configurați setările conform descrierilor din subiectele următoare:

Cum se configurează Microsoft Windows pentru a afișa un dialog care vă cere să deschideți sau să salvați fișierul de export

Pentru a configura Microsoft Windows pentru a afișa un dialog care vă cere să deschideți sau să salvați fișierul de export:

  1. Selectați Settings (Setări) | Control Panel (Panou de control) | Folder options (Opțiuni folder) din meniul Start din Windows.

  2. Afișați lista cu tipurile de fișiere Windows.

  3. Selectați tipul de fișier pentru care doriți să afișați o casetă de dialog pentru a deschide sau a salva fișierul de export.

  4. Faceți clic pe Advance (Complex) pentru a afișa dialogul Edit file type (Editare tip fișier).

  5. Bifați caseta de validare Confirm open after download (Confirmare deschidere după descărcare) (o proprietate de tip MIME a tipului de fișier).

  6. Faceți clic pe OK.

Cum se configurează Internet Explorer pentru a afișa caseta de dialog Download complete (Descărcare terminată)

Pentru a configura Internet Explorer pentru a afișa caseta de dialog Download complete (Descărcare terminată) la finalizarea exportului:

  1. Deschideți Internet Explorer și selectați Tools (Instrumente) | Internet Options (Opțiuni Internet) | fila Advanced (Avansat).

  2. Bifați caseta de validare Notify when downloads complete (Se notifică încheierea unei descărcări).

  3. Faceți clic pe OK.

Cum se configurează nivelul de securitate pentru macrocomenzi pentru a putea deschide o foaie de lucru Discoverer exportată în Microsoft Excel

Excel nu permite deschiderea unei foi de lucru Discoverer exportate într-un fișier XLS dacă nivelul de securitate pentru macrocomenzi din Excel este setat la Superior. Excel afișează o alertare și nu permite deschiderea foii de lucru.

Pentru a configura nivelul de securitate pentru macrocomenzi pentru a vă permite să deschideți o foaie de lucru Discoverer exportată în Microsoft Excel:

  1. Deschideți Microsoft Excel și selectați Tools (Instrumente) | Macro (Macrocomandă) | fila Security level (Nivel de securitate).

  2. Selectați butonul radio Mediu.

  3. Faceți clic pe OK.